O OBSESIE CU MENTĂ ȘI MIERE
Inocența are uneori gust de mentă. Și, ciudat, exact asta o face periculos de seducătoare. MAMOUNIA NO.28 deschide cu nanah marocan, o prospețime verde care îți curăță aerul și gândurile dintr-o singură respirație. Apoi, ca să nu rămâi prea cuminte, intră trandafirii: Rose de Mai și absolut de trandafir marocan, îmblânziți de geranium și floare de portocal...floral, catifelat, luminos, dar cu un subtext clar. Iar când crezi că e doar despre prospețime, baza îți schimbă regulile: miere, ambră și piele, cald, dulce, intim. Un echilibru exact între puritate și tentație. Ești în posesia unei obsesii în cea mai frumoasă formă: o flacără care pare inocentă… și nu e deloc.