Christophe Raynaud Parfumierul I Obsentum
Christophe Raynaud

Christophe Raynaud spune simplu: „Sunt un artizan cu sensibilitatea unui artist.” Iar asta se simte în fiecare parfum pe care îl semnează. Pentru el, parfumeria e o dependență, un univers complet în care se pierde cu plăcere și în care lucrează cu meticulozitatea unui sculptor: „La început sunt arhitectul. Apoi devin artizanul,” spune el. Visul de a deveni parfumier s-a născut devreme, în adolescență, când visa să lanseze un brand împreună cu cel mai bun prieten al său: el urma să creeze parfumuri, celălalt haine. A studiat chimia ca să intre la ISIPCA, unde s-a simțit, în sfârșit, în elementul său: descoperirea materiilor prime și a limbajului parfumurilor i-a confirmat că e exact unde trebuie.
Christophe Raynaud nu e un „parfumier de efect”. De-a lungul carierei, a trecut prin case prestigioase și a colaborat cu cele mai mari branduri: Paco Rabanne (1 Million, Million Gold), Lancôme (La Nuit Trésor, La Vie est Belle L’Élixir), Mugler (Aura), Jean Paul Gaultier (Scandal), YSL (MYSLF), Penhaligon’s (Constantinople), L’Artisan Parfumeur (Mémoire de Roses). Îi place să pornească de la un bloc olfactiv brut și să-l modeleze până când forma devine clară, radiantă. Deși lucrează des cu note dulci, intense, preferințele lui personale se duc spre parfumuri mai proaspete – un contrast care îl ține mereu în mișcare creativă.
FIECARE ZI POATE FI O AVENTURĂ. ȘI AZI POATE FI ‘CAIRO’.
INSPIRAȚIA SE COLECȚIONEAZĂ CONSTANT
Chiar și în vacanțe, nasul lui e „pornit”. Soția glumește că nicio escapadă nu e completă fără „încă o mică formulă” creată de pe șezlong. Raynaud e mereu conectat la ce simte, ce vede, ce miroase. Călătoriile, orașele, curățenia pe care a observat-o în Mexic, mirosul trandafirului…toate devin surse de inspirație pe care le colecționează pentru a le da un sens ulterior.
THE CREATIONS
Dominique Ropion
